Telefon:
0743 032 228
0748 232 029
021 230 3424

RAW-LIFESTYLE

Ce semnificatie au culorile legumelor si fructelor din farfurie sau din pahar

Te-ai intrebat vreodata ce semnificatie au culorile legumelor şi fructelor din farfurie sau din pahar? Culoarea, în general este un indicator interesant deoarece putem descoperi multe stări şi trăiri doar privind-o. De la culorile hainelor pe care le alegem să ne reprezinte în fiecare zi şi până la culorile din farfurie sau din pahar, fiecare are un simbol aparte şi, la nivel de subconştient, are o anumită semnificaţie. Nicio o alegere nu este, de fapt, întâmplătoare ci este justificată de o anumită emoţie, trăire sau stare de spirit din acel moment.
La legume şi fructe, culoarea semnalează prezenţa antioxidanţilor, prin urmare, combinarea corectă a acestor alimente poate produce amestecuri echilibrate şi plăcute privirii, dacă sunt alternate adecvat. În plus, culorile au jucat întotdeauna un rol important în atractivitatea mâncării, transmiţând informaţii şi senzaţii care influenţează – pozitiv sau negativ – centrii plăcerii, în funcţie de ce mâncăm. În numeroase tehnici cromoterapeutice, efectele pozitive şi tonice ale culorilor asupra echilibrului psihofizic pot fi activate şi prin mâncăruri.
– Culorile calde (roşu, portocaliu, galben) stimulează pofta de mâncare şi retrezesc toate funcţiile vitale.
– Culorile reci (albastru, mov, verde) inhibă funcţiile supraexcitate şi calmează persoanele anxioase şi hiperactive.
Folosirea unor game cromatice diferite în mâncăruri poate stimula acţiunea favorabilă a acestora asupra trupului, minţii şi a dispoziţiei.
Roşu este culoarea dragostei şi a pasiunii, una stimulantă, care creşte concentraţia adrenalinei în sânge, viteza bătăilor inimii, ritmul respiraţiei şi tensiunea arterial. Activează funcţiile ficatului şi stimulează sistemul nervos central, curajul, energia şi vitalitatea.

Exemplu: combinaţii de sucuri ce conţin roşii, sfeclă, coacăze, ardei gras roşu, cireşe.

Anca Alungulesei si sucurile naturale
Roz este calmant şi relaxant şi exprimă armonie şi bunătate. Rozul este strâns legat de feminitate şi afecţiune.

Exemplu: combinaţii de sucuri ce conţin căpşuni, grapefruit, zmeură.

Suc roz
Portocaliu transmite optimism şi dorinţa de a trăi. Stimulează creşterea, dezvoltarea, degajarea şi sănătatea. Are un efect energizant, de încălzire şi de înveselire, în afară de faptul ce exprimă dragoste.

Exemplu: combinaţii de sucuri ce conţin morcov, cătina, roşii portocalii, dovleac, cartof dulce, portocale, mandarine, kaki.

Suc portocaliu
Galben este simbolul luminii şi al forţei. Este antidepresiv şi ameliorează dispoziţia, atenţia, concentrarea, comunicarea, relaţiile interpersonal şi dorinţa de a învăţa.

Exemplu: combinaţii de sucuri ce conţin banană, papaya, ardei gras roşu, lămâie, ananas, pepene galben.

Suc galben
Verde creează echilibru şi reduce hiperstimularea indusă de culorile calde, fără a cauza pierderea de energie şi atenuează efectul calmant al culorilor reci odată cu stimularea vigilenţei.

Exemplu: combinaţii de sucuri ce conţin verdeţuri (spanac, salată, pătrunjel, kale, mangold, mentă), broccoli, ardei gras verde, apio, castravete, lime, avocado, bame, anghinare, struguri verzi.

Smoothie verde RawCoco

Mov sunt liniştitor, generând calm şi seninătate. Este excelent pentru persoanele anxioase şi pentru cei uşor surescitabili.

Exemplu: combinaţii de sucuri ce conţin afine, varză roşie, struguri negri, smochine proaspete, mure, afine.

Smoothie
– Maro sugerează străvechile tradiţii ţărăneşti, pământul şi lemnul, transportându-ne în trecut, înapoi la tradiţie şi al pântecul matern. Induce reflecţie şi împăcare.

Anca Alungulesei suc impotriva mahmurelii
Alb simbolizează deschidere, claritate şi lumină. Exprimă simplitate, inocentă şi puritate.

Exemplu: combinaţii de sucuri ce conţin conopidă, fenicul, rădacinoase (ţelină, păstărnac, pătrunjel), varză albă.

Combinarea în mâncăruri, dar în special în sucuri obţinute din combinaţii natural din verdeaţa, legume şi fructe, a doua sau mai multe culori contribuie la echilibrarea caracteristicilor lor specifice, atenuând efectele mai puternice şi mai directe, prin adăugarea unui strop de vivacitate în curgerea armonioasă a informaţiilor conştiente şi subconştiente.
Vă doresc să mâncaţi cât mai colorat în fiecare şi, ce este cel mai important, să alternaţi cât mai des culorile. Este exact ca şi la haine. Oricât ţi-ar place culoarea roşu, parcă nu te poţi îmbrăca în fiecare zi doar în roşu, nu?

Pe voi ce culori vă atrag cel mai mult în momentul în care alegeţi un suc din legume şi fructe?

#SanatateLaPahar

ANCA ITI RECOMANDA

Niciun comentariu

Ce parere ai despre acest articol?

Scrie un comentariu

Toate campurile sunt obligatorii

Newsletter

Aboneaza-te la ofertele noastre
Prin inscrierea la newsletterul nostru, sunteti de acord cu Temeni si Conditii, Confidentialitate si Politica Cookies.
Copyright © 2013 - 2017 RawCoco Designed & Developed by WebFuture

Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul RawCoco